Mă numesc Marian Tanur. Am parcurs din viață 41 de ani. Ani frumoși dar și grei cu întâmplări minunate dar și nefericite. La vârsta de 40 de ani am ajuns într-o mare cumpănă a vieții. Destinul meu se pare că și-a urmat drumul într-o lume pe care până acum nu am cunoscut-o. O boală nedreaptă spun eu pentru binele pe care l-am facut începând de la copii până la bătrânii invalizi, m-a surprins în timp ce eram cu familia la pregătirea pentru înmormântare a fratelui meu care s-a dus la cer din aceeași cauză. Medicii i-au dat doar o lună și jumătate de trăit. Atât a trăit. Eu am fost mai norocos spun eu, cred... cred că am depistat boala mai devreme. Simtomele pe care le am aș vrea să cred că sunt doar un vis urât sau un coșmar, în prezent fac citostatice, părul îmi cade, familia mă susține, iar prietenii mă încurajează. Nu pot să spun în cuvinte prin ce am trecut. Am ajuns pe patul de spital cu un diagnostic greu de înțeles: cancer pulmonar. Familia a început să sufere. Lacrimile mele nu mai contau în fața copiiilor mei. Plângeam deseori în mintea mea de teamă să nu îi fac pe ei să sufere și mai târziu să rămână cu sechele psihice. Este adevarat că am un psihic foarte bun, cel puțin până acum, dar cât să mai rezist? Lumea mea părea că se surpă într-un întuneric greu de descris. Asta până într-o zi când o rază de lumină a apărut în persoana doctorului Nistor Claudiu de la spitalul Militar din București care odată cu zâmbetul unei dimineți de primăvară mi-a spus: există o speranță! Lacrimile de bucurie au curs instantaneu fără să mai știu care sunt și condițiile. La fel mi-a spus și doamna doctor Mihaela Cârstea de la spitalul Victor Babeș din București: în Turcia există o clinică de tratare a cancerului care mă poate ajuta, dar așa cum sunt toate lucrurile bune pe lumea asta, costă foarte mult: speranța de viață, încrederea în experiența medicilor, timp din viață și suma de 20000 de euro, bani pe care eu cu toată familia mea incluzând salarii și alocații nu îmi ajung. Operația de tumoare a fost dusă la bun sfârșit, dar acum este partea cea mai lungă: continuarea tratamentului care poate fi facută la una din aceste bune clinici din Europa acolo unde se află cei mai buni doctori. Prin intermediul acestui site, fac un apel la oamenii de bine care mai sunt, să mă ajute și pe mine, depunând o mică părticică din bugetul lor în contul ce am să îl afișez mai jos. Sunt un om care iubește viața și care iubește chiar și firul ierbii. Nu vreau să las copiii să sufere și nu vreau încă să ajung la Dumnezeu. O pot face și de aici și cât mai traiesc pe acest pământ, am să mă rog pentru toți cei care mă ajutați. Vă mulțumesc. Marian.
